Proiecte internaționale

Proiectul internațional „Traditional Wooden Construction of Europe”, Învățare pe tot parcursul vieții (LLP), Leonardo da Vinci, desfășurat de profesorii și elevii Liceului Teoretic „Petre Pandrea” din Balș, în perioada 01.09.2013 – 31.08.2015, cu nr de identificare LLP-LdV/PAR/2013/RO/182.

Proiectul urmărește schimbul de bune practici între partenerii din România, Franța, Marea Britanie, Letonia, Ungaria, Spania în domeniul educației copiilor cu vârste între 14 și 19 ani, promovează resurse educaționale deschise pe platformele educaționale stabilite de comun acord între parteneri pentru disciplinele umaniste, limba și literatura din țările partenere, limba engleză, istorie, TIC.
Se urmărește promovarea tehnicilor digitale moderne în predarea disciplinelor umaniste, pornind de la tradițiile țărilor participante.
Pentru lunile aprilie 2013 și mai 2014 au fost publicate materiale digitale inovatoare pentru limba română, realizate de prof. Grațiela Loghinaș cu titlurile: „The Land of Legend and History” și „Romanian Legends”. Același autor a publicat, pentru februarie 2015 și mai 2015, resursele educaționale în format electronic: „Dracula – between Truth and Legend” și „The Myth of Flyer (Mitul Zburătorului)”. Orice material poate fi accesat printr-o cerere simplă la adresa: ltbals@yahoo.com